Centru NATO

ACREDITARE DRESMARA - PTEC

În data de 15 mai 2007, cu ocazia şedinţei Comitetul Director Politico-Militar al PfP, DRESMARA a dobândit statutul de Centru de educaţie şi instruire aparţinând parteneriatului NATO, devenind astfel cea de-a unsprezecea instituţie acreditată PTEC.



Cursuri certificate NATO

În acest moment, DRESMARA oferă 6 cursuri certificate la nivelul maxim NATO APPROVED:

  1. Managementul resurselor de apărare pentru personalul de conducere (Postgraduate Defense Resources Management Course for Senior Officials)
  2. Managementul Resurselor Informaţionale pentru personalul de conducere (Postgraduate Information Resources Management Course for Senior Officials - CIO);
  3. Managementul Resurselor de Apărare pentru specialiști (Postgraduate Defense Resources Management Course for Experts);
  4. Planificarea, Programarea și Bugetarea Resurselor de Apărare (Planning, Programming and Budgeting of Defense Resources Postgraduate Course);
  5. Managementul Proiectelor şi Programelor (Program and Project Management Postgraduate Course);
  6. Managementul Securităţii Informaţionale (Information Security Management Postgraduate Course).

Acreditarea la nivel „NATO APPROVED” a cursurilor menţionate mai sus, semnifică:

  • certificarea de NATO a necesităţii pregătirii în domeniile cursurilor respective;
  • obiectivele şi conţinutul ştiinţific al cursurilor răspund cerinţelor misiunilor generale şi specifice NATO;
  • îndeplinirea tuturor cerinţelor calitative cuprinse în „NATO Directive Bi-SC D 75-7 – Education and Individual Training” privind procesul de asigurare a calităţii învăţământului în NATO;
  • includerea cursurilor în oferta educaţională a instituţiilor de educare şi instruire NATO.


Certificat NATO
Asigurarea Calității în învățământ



În data de 18.12.2015, DRESMARA a primit, pentru prima dată, Certificatul de Asigurarea Calității în învățământul NATO, din partea Structurii de Instruire Întrunită a Forței, din cadrul Comandamentul Aliat pentru Transformare, ca recunoaștere a contribuției deosebite adusă asigurării calității în procesul de Educație și Instruire din NATO. Prin eforturi susținute DRESMARA și-a stabilit ca obiectiv prioritar și permanent instituirea tuturor condițiilor necesare îmbunătățirii calității educației și formării profesionale individuale, planificând judicios și eficient toate activitățile. Procesele și procedurile de bază ale DRESMARA au fost identificate, analizate și organizate, pentru alinierea la Standardele și Criteriile de Asigurarea Calității în învățământul NATO. Astfel, DRESMARA a îndeplinit cerințele de acreditare, având:

  • proceduri interne bine definite pentru asigurarea calității;
  • proceduri aplicate eficient, la fiecare nivel;
  • procese eficiente și periodice de revizuire a programei educaționale, dar și de aplicare a modificărilor și îmbunătățirilor necesare;
  • informații exacte, complete și fiabile cu privire la programele educaționale ale instituției.

După finalizarea procesului de reacreditare, în data de 28.10.2022, DREMARA a primit, pentru a doua oară, Certificarea NATO de Asigurare a Calității.

Prin obținerea Acreditării Necondiționate pentru o perioadă de șase ani (2015 - 2021), DRESMARA își asumă responsabilitatea de a continua să depună eforturi pentru îmbunătățirea asigurării calității în învățământ, prin implementarea recomandărilor incluse în raportul de evaluare, precum și prin identificarea și dezvoltarea celor mai bune practici.

Politica de asigurare a calității

Despre NATO / PTECs

Conceptul de "Centru de Educaţie şi Instruire aparţinând parteneriatului NATO" - PO(2012)0045

Un Centru de educaţie şi instruire aparţinând parteneriatului NATO este o instituţie finanţată din surse naţionale şi multinaţionale recunoscută de Alianţa Nord-Atlantică şi care, pe baza deciziilor naţiunii (naţiunilor) ce o finanţează, desfăşoară activităţi de educaţie şi instruire în cadrul programelor şi politicilor de parteneriat NATO, fiind deschisă aliaţilor şi partenerilor.

Centrele de educaţie şi instruire aparţinând parteneriatului NATO formează o comunitate de educaţie, instruire şi cercetare care promovează transparenţa şi înţelegerea reciprocă în scopul asigurării păcii globale durabile, securităţii şi stabilităţii prin intermediul "Standardizării reţelelor de comunicaţii pentru coordonarea cooperării".

Mai exact, acestea formează o reţea globală de instituţii de educaţie şi instruire ce susţin iniţiativele de colaborare şi un process educativ de calitate menite să întărească interoperabilitatea şi înţelegerea cuprinzătoare a unui spectru larg de probleme ale securităţii.

Centrele de educaţie şi instruire aparţinând parteneriatului NATO oferă cursuri pentru personal civil şi militar, seminarii şi grupuri de lucru cu caracter academic, programe de educaţie şi instruire în diverse domenii, conform obiectivelor şi priorităţilor stabilite prin politicile Alianţei Nord-Atlantice referitoare la parteneriate. De asemenea, centrele partenere oferă platforme de instruire cu caracter operaţional, punând la dispoziţie facilităţi pentru pregătirea teoretică şi practică sau alte resurse pentru exerciţii.

Detalii legate de activităţile fiecărui centru se găsesc în Documentul de Cooperare Partenerială, prin intermediul sistemului partenerial de schimb şi management al informaţiilor în timp real.

(extras din Conceptul de "Centru Partener de Educaţie şi Instruire" - PO(2012)0045)

Instituţii NATO de Educaţie şi Instruire